duminică, 26 iulie 2015

PESEDELIMEA DE LA TÂRGU JIU FAȚĂ CU REACȚIUNEA

                  O veste de azi pare să ne bucure: 
                  ,,Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării au scanat operele din piatră aflate în Parcul Central şi vor realiza şi o hartă digitală a Coloanei Fără Sfârşit. Pe baza datelor strânse de specialiștii din București, se vor lua decizii în ceea ce priveşte executarea unor lucrări de conservare şi restaurare. Roxana Răzvan, reprezentanta Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării, a declarat că analiza pe care o execută specialiştii instituţiei este unică la nivelul ţării şi va sta la dispoziţia restauratorilor. Scanarea cu laser redă în detaliu gradul de uzură al operelor, fie că este cauza de factori antropici sau de factorii de mediu. Activităţile derulate la Târgu Jiu de angajaţii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică se vor încheia vineri. În luna octombrie, echipa de specialiști va reveni în Gorj și va analiza cu ajutorul unui vehicul aerian asemănător cu o dronă Coloana Infinitului.”
(,,Coloana Infinitului, analizată cu o dronă!” - ,,Gorj Domino” duminică , 26 iulie 2015) 
http://www.gorj-domino.ro/coloana-infinitului-analizata-cu-o-drona/
                     Pe data de 15 martie 2015 am adresat o scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, în care îl rugam să intervină în favoarea restaurării Ansamblului Monumental CALEA EROILOR  de la Târgu Jiu.
                     Petiția a fost semnată de 33 de personalități (participante la Simpozionul ZILELE CONSTANTIN BRÂNCUȘI LA CRAIOVA, ediția a III-a) printre care: Natalia Andrei Mărăşescu, economist, campioană mondială la atletism, cetăţean de onoare al Municipiului Craiova; Mihail Cristian Ciomu – arhitect, preşedintele Asociaţiei pentru protejarea monumentelor din Oltenia “Podul lui Apolodor”; Alexandra-Daniela Ilie preşedinta Asociaţiei Monumentelor Oltenia; muzicienii Eugen Aloisiu (Nucu) Pandrea, Mircea Suchici, Cornel Popescu, Ion Crețeanu; scriitorii Victor Martin, Dinu George Condurache,  Andreea Oana Cristea; lector universitar Luminiţa Simoiu.
http://www.gds.ro/Local/2015-03-14/cu-prilejul-zilelor-brancusi-de-la-craiova-scrisoare-deschisa-presedintelui-romaniei/

http://www.ziare.com/bucuresti/stiri-actualitate/petitie-si-scrisoare-deschisa-catre-iohannis-domnule-presedinte-interveniti-pentru-restaurarea-ansamblului-brancusi-de-la-tg-jiu-5366259
                    Publicată online, petiția a fost semnată de încă 66 de persoane printre care Daniel Oltean, procuror la Parchetul din Târgu Mureș; conferențiar dr. Liviu Antonesei de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași; scriitorii Dan Marius Drăgan (doctor în economie), Șerban Morcovescu (fizician U.S.A.), Anca Goja, Lucian Pop, Hanna Botta, Florin Constantin Verdeș, Daniel Prigoană, Iulia Pațiu, Gheorghe Mîzgan, Valeriu Iovan; pictorii Vasile Pop Negreșteanu, Florin Părăvan; sculptorul Michail Răzvan Constantine (USA), cineastul Petre Nicolescu (United Kingdom).
http://www.revistapresei.eu/stire/petitie-si-scrisoare-deschisa-catre-iohannis-adomnule-presedinte-interveniti-pentru-restaurarea-ansamblului-brancusi-de-la-tg-jiu.html
                   Președintele Klaus Werner Iohannis nu a răspuns scrisorii, și prevăzusem asta - tocmai de aceea, în scrisoare, îl rugasem să intervină, așa cum crede de cuviință. Am constatat, astfel, că simpla pronunțare a numelui președintelui țării are, în Gorj, un efect puternic. 
                   Foarte interesant. În urma acestei scrisori, alerta a fost maximă. Fără îndoială că autoritățile locale trebuiau să acționeze de urgență, fiindcă pesedelimii de la Târgu Jiu, numele lui Klaus Iohannis îi  face părul măciucă. 
                   Și a stat pesedelimea la taclale: și aia, și ailaltă, s-au tot gândit ai ei în conclavuri - ei fac reuniunile și ședințele cu mici și bere, să poată gândi mai bine... ori cu somoni la cuptor și vinuri albe, să le sclipească mintea, să iasă fum. Căci unde-i fum este și foc și dacă-i foc e și noroc, sar gagigile peste foc și gagiii au noroc.
                  Două luni, printre sarmale și voie bună, se gândiră ei la scrisoare, la Iohannis, la ce și cum să facă și să scape și se gândiră chiar la pricopseală, la arginți și la oale cu smântână.   
                   După două luni de sfătuiri și congrese bahice, dădură ei un comunicat:
                   Fonduri pentru restaurarea Coloanei lui Brâncuşi
21 mai 2015 IMPACT ÎN GORJ
                  ,,De îndată ce se vor aloca fondurile necesare, Coloana Infinitului va intra într-un amplu proces de restaurare! Autorităţile locale au solicitat premierului Victor Ponta, cu ocazia vizitei efectuate la Târgu-Jiu, alocarea de fonduri în vederea restaurării operei brâncuşiene.
Municipalitatea a smuls, în cadrul vizitei efectuate de premierul Ponta la Târgu-Jiu, noi promisiuni! De aceasta dată, fondurile solicitate a se aloca în valoare de trei milioane de euro vizează restaurarea Coloanei Infinitului, specialiştii constatând că petele de rugină de pe operă au avansat. În următoarea perioadă, municipalitatea va face demersuri pentru ca reprezentanţii Ministerului Culturii să întocmească documentaţia necesară atragerii fondurilor. „Când Victor Ponta a venit la Târgu-Jiu după ce a aterizat am trecut pe lângă Coloana Infinitului și fiind momentul i-am spus că avem nevoie de 3 milioane de euro, după spusele proiectanților pentru restaurarea coloanei. Sunt promisiuni. Trebuie să insistăm foarte mult la Ministerul Culturii să pună la punct documentația pentru a putea folosi banii pe care guvernul i-a promis. După constatările făcute de specialiști, petele de rugină au avnsat și este momentul să intre în restaurare conform cărții tehnice”, a declarat primarul municipiului, Florin Cârciumaru. De altfel, nu este prima oară când se efectuează lucrări de restaurare la operele brâncuşiene, însă de această dată municipalitatea va manifesta atenţie în procesul de restaurare.”
http://impactingorj.com/actualitate/fonduri-restaurarea-coloanei-brancusi.html
                     În vara lui 2012, se cerea pentru lucrările de restaurare suma de un milion șaptezeci și cinci de mii de euro. Numai că, în urma unei anchete jurnalistice pe care am intreprins-o împreună cu Narcis Daju, de la ,,GorjNews”, expertul Dorin Dănilă, care ,,calculase” această cifră, recunoștea că suma era ,,greșită”: 
                 
OVIDIU POPESCU
CHITARISTUL CARE-I CEREA BANI LUI BRÂNCUȘI
SĂ-L ,,BAGE ÎN TRUPĂ”
În calitate de director al Centrului Brâncuși
a făcut o criză cu nervii în fața presei și,
în urma crizei, prins cu mâța în sac,
pe când punea la cale și socotea,
a demisionat pe bază de răceală
,,Într-o discuție purtată la 30 august 2012, Dorin Dănilă a declarat, în exclusivitate pentru ,,Gorjnews”, că a greșit devizul pentru Coloana Infinită, în sensul că a pus un zero în plus, și în loc de 100.000 de euro a transmis Primăriei Tg Jiu că remetalizarea costă 1.000.000 de euro. Tot Dănilă ne-a declarat că i-a cerut în mod repetat lui Ovidiu Popescu, pe atunci directorul Centrului Brâncuși, să taie un zero, să îndrepte eroarea. Popescu, însă, a lăsat milionul de euro în picioare, în speranța că se prinde gluma, de fapt … aberația. Dovadă că, repet, acum devizul de un milion de euro e pe masa ministrului Culturii, trimis de Centrul Brâncuși, în speranța că se va găsi pe undeva milionul de euro și va fi alocat Coloanei Infinite… De fapt, unor băieți deștepți, ghidonați se pare de Ovidiu Popescu.

                   Într-o discuție purtată de scriitorul Horia Muntenuș cu actualul director al Centrului Brâncuși, Adina Andrițoiu, aceasta spune că nu-i poate pune la dispoziție documentele de interes public solicitate – printre altele, era vorba de cele două devize ale lui Dănilă – până nu se consultă cu Ovidiu Popescu!!! La momentul respectiv, Popescu nu mai avea nici în clin, nici în mânecă cu Centrul Brâncuși. Andrițoiu e pur și simplu proastă și încalcă legea sau are și ea promisă o felie din milionul de euro?” (Narcis Daju, ,,Gorjnews”, 31 Aug 2012,  ,,Tun de un milion de euro, sub pretextul restaurării Ansamblului Brâncuși!”)
http://www.gorjnews.ro/slider/tun-de-un-milion-de-euro-sub-pretextul-restaurarii-ansamblului-brancu%C8%99i.html
                    Deși greșise - cu un 0, adăugat la cifra de 100 000 de euro ,,necesari restaurării Coloanei” - suma cerută pentru a pune o placă de plumb pe Poarta Sărutului era tot de 75 000 de euro la momentul execuției acestei lucrări, doi ani mai târziu. Ciudat, deoarece un kilogram de plumb pe piața liberă costă 10 lei cu tot cu TVA, ceea ce face ca lucrarea în sine, cu tot cu manoperă, să nu coste mai mult de 5 000 de euro. 
                   Dorin Dănilă cerea 100 000 de Euro pentru remetalizarea Coloanei. La Atelierele din Petroșani, în anul 2000 se turnase din nou Coloana Infinită, după schițele inginerilor vremii, găsite în arhive. L-am întrebat pe directorul Atelierelor cât a costat returnarea Coloanei. Mi-a răspuns: 100 000 de Euro.
                   Cât de mult își pot imagina acești stupizi că pot fura sub pretextul Restaurărilor Ansamblului lui Brâncuși? Acest furt se numește PROFANARE. Furtul din morminte, furtul din banii publici pe seama monumentelor, ca și distrugerea lor, se numește, da, PROFANARE. La toate popoarele lumii, din Antichitatea egipteană până în Nordul maiestuos al legendelor hiperboreene, din America precolumbiană până în Orientul ezoteric, profanarea este blestemată. 
                  Blestemații profanatori au răspuns în acest fel scrisorii noastre către președintele Klaus Iohannis: vor 3 milioane de Euro. Și i le cer lui Victor Viorel Ponta pentru demiterea căruia s-au strâns până azi, peste 200 000 de semnături din întreaga țară, dintre care peste 9 000 de semnături din județul Gorj. 
                   
EFIMIȚA
I-au cerut acești bani lui Victor Viorel care, la evenimentul de lansare a candidaturii lui la Președinție, de pe Arena Națională, ca un mare ..iubitor” de Artă, a folosit replici și copii ale Coloanei Infinite. De parcă Victor Viorel ar dispune de banii publici ca de o avere proprie și de imaginea lucrărilor lui Brâncuși ca de sigla pedeselimii. 

                 Conu Leonida (de la Târgu Jiu) zice: - ,,Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva.” La care, Efimița îi răspunde: - ,,Bine că n-am fost la București pe vremea aia! cum sunt eu nevricoasă, Doamne ferește! pățeam alte alea…”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu