WALTER ÜBELHART VINE DIN ȚINUTUL ÎNDEPĂRTAT AL MARILOR SCRIITORI

 WALTER ÜBELHART  - ”ÎN AFARA CERCULUI” - ROMAN

                   

                    Încerc, de mai multă vreme, să scriu o cronică a romanului ,,În afara cercului”, semnat de Walter Übelhart, o carte importantă pentru cultura română și importantă (prin natura temei și prin abordarea ei), pentru spațiul cultural european. Aceasta e motivația principală care m-a determinat în încercările mele. Încercări într-o incursiune deloc facilă, având în vedere dimensiunile ezoterice ale cărții. 

                    Pe de altă parte, simplitatea relatărilor romanești ale lui Walter Übelhart, accesibile publicului larg cititor, cuceritoare prin acuratețea stilului, e o altă motivație, fiindcă autorul are capacitatea specială a adresabilității pe diferite frecvențe. 

                    Am parcurs cartea ca pe un reper, reper de construcție literară, de arhitectură livrescă, dar, în sedimentare, reper pentru căutările celor mai potrivite semantice întru înțelegere. Într-o cronică, încercarea de a păstra maxima responsabilitate a tratării unei lucrări, mă rog, apropierea de obiectivitate și păstrarea obiectivității, te obligă, nu doar la conservarea respectului față de cunoașterea și munca autorului, nu doar la respectul datorat cititorilor - poți bâjbâi în căutările tale de cititor-cronicar, poți să te înșeli cu privire la unele mesaje ale cărții, poți deturna sensuri, din neatenție, ori din necunoașterea profundă a unor lucruri - și, în consecință, îl poți turmenta pe nobilul căutător de lecturi. Idem, cronicar fiind, ai putea cădea în capcana de a te pretinde un cunoscător savant, pedagog de cititori.                                  

                    Aceaste griji mi-au stat alături, dar m-au ajutat în încercările mele, fiindcă cel de-al doilea roman al lui Walter Übelhart, ,,În afara cercului”, la fel ca și primul, ,,În umbra lui Shakespeare”, e provocator de exerciții spirituale. Și am ales să realizez o cronică a acestui roman, în proprietatea uzitată a termenului, în înțelesul lui de comentariu, cu unele considerații.

                    După ce am lecturat prima sa carte, l-am căutat pe scriitor și am reușit să îl cunosc. Dacă rostim cuvântul NORD, unii dintre noi putem înțelege, printre altele, magnetismul idealizat în acele ceasornicului. Dar când spunem că Baia Mare se află în Nord, privim dinspre Sud... cât de mult ne putem îndepărta înspre Sud, prin urmare, privind dinspre Sud, Baia Mare va fi în Nord, însă există un loc anume, în Baia Mare, de unde se poate vedea limpede Nordul, doar cu ochiul, fără lunetă, fără ochean. În Baia Mare trăiește și scrie Walter Übelhart. 

                    În acel loc lucrurile par scurse din secundarul unui vechi ceasornic, agățat, de niște meseriași, ascunși în timp, pe turla unei biserici dispărute, mai aproape de Soare, mai aproape de Lună, cu un secundar care le arată clipa și surâsul eternității celor care au vederea clară în minte și în inimă - un secundar descris de Walter Übelhart în primul său roman, ,,În umbra lui Shakespeare” și, mai apoi, în ecranizarea înfăptuită împreună cu bunul său prieten, regizorul Tárkányi János. 

                    Romanul ,,În afara cercului” pare a fi o foarte subtilă întoarcere la romanul ,,În umbra lui Shakespeare”, dar nu e vorba, aici, doar despre o metaliteratură. Posibil să găsim, însă, instrumente de decriptare asemănătoare mașinilor de ceață de pe platourile de filmare – ele pot fi utile, pentru o bună percepție, pentru un bun mesaj, chiar dacă ,,tulbură” cadrul. De aceea, întoarcerea din volumul ,,În afara cercului” la primul volum ,,În umbra lui Shakespeare” poate conduce spre o ,,confuzie” a planurilor (,,dibuite”). Timpul de Ieri se confundă cu Timpul de Astăzi, într-un fel. Poveștile se împletesc, sfoară, cititorul alunecă, plăcut, în fața, ori înlăuntrul cercetărilor, decodărilor, decriptărilor, împovărat cu bucuria căutărilor. Dacă privim dinspre metaliteratură, nu greșim, dar nu este totul. 

                    În romanul ,,În afara cercului”, relatarea are un ritm alert, lectura te ține cu sufletul la gură și, ca fir roșu al cărții, timpul verbal este Prezentul, conjugarea făcându-se la Persoana I, ceea ce îi facilitează cititorului accesul la perspectiva filosofică a autorului (personaj principal, și el, alături de Cunoaștere, al cărții), astfel încât cititorul participă, în conjunctura lecturii, în calitate de camarad literar, la acțiune. Stilul combină însă timpii verbelor, funcție de alternanța celor două planuri ale descrierilor, fiindcă avem prezentată o acțiune ,,detectivistică” în realitatea de astăzi ,,suprapusă” peste fapte și acțiuni petrecute într-un trecut ,,misterios”, acolo unde grila temporală determină o relatare impersonală, preferat fiind Perfectul simplu. 

                    Detașarea planurilor temporale se revarsă ca într-o oglindă în interferența lor, grație căutării descifrării ,,evenimentelor”, grație semnificațiilor care conduc personajele în semnificații, în semnificant. Dacă eveniment este însuși simbolul - cu psihologia lui – cunoaștere depozitată în ,,carapacea” lui și provocatoare de evenimente; evenimente depozitate în el și provocatoare de cunoaștere. Ce fel de cunoaștere, însă! Căutările, și prin (sau mai ales), întâmplările zilelor de Astăzi, privesc întâmplări petrecute cu vremuri în urmă și persistența seculară a lor. Walter Übelhart întâmpină ,,evenimentele”, unele par banale, aparent dezvăluitoare, însă dezvăluirile sunt ale sale, rod al creativității sale, al puterii sale de înțelegere și al puterii sale de expresie. Din înfățișările lucrurilor pe care le primește, Walter Übelhart înfățișează. Din evenimentele petrecute (,,atunci” sau ,,astăzi”), Walter Übelhart creează ,,de la sine” spectacolul evenimentelor ,,descrise” ori ,,scriitoare”. Fiindcă ,,evenimentele” sunt destine și Walter Übelhart vine din ținutul îndepărtat al marilor scriitori. 

                    În romanele lui Walter Übelhart avem o extensie a unei Gândiri hermeneutice, dintr-un îndepărtat Trecut, ca dintr-o Lume care nu mai există, reînviată în chipul unui Prezent în care însemnele ei poartă nostalgiile și le (re)generează din-înspre ținutul mitic al Vieții spirituale, în sublima și eterna aventură a omului pe tărâmul întrebărilor. 

                   Iar ,,locurile” - ,,Aici” ori ,,Acolo” ori ,,Dincolo” - pot fi așa ori altfel, grație drumurilor parcurse înspre ele, iar drumurile parcurse sunt înfăptuiri, după cum drumul către Aletheia al lui Walter Übelhart e o punte dinspre ,,lumea de astăzi” către ,,lumea de atunci”, în reiterarea drumului dinspre ,,lumea de atunci” către ,,lumea de astăzi”, revigorare a ideilor care au dăruit și dăruiesc noblețe naturii umane.