luni, 11 ianuarie 2016

ROMANUL ,,DINCOLO DE STELELE RECI” - IMPRESIILE CITITORILOR

             - ,,Bună ziua! Sunt una dintre elevele câștigătoare ale concursului Pascalia, din Baia Mare. V-am promis atunci că, după ce va voi citi cartea, am să vă caut. 
            Deși la început mi s-a părut o lectură ușoară, s-a dovedit a fi una complexă. Nu mă așteptam la o asemenea poveste... La un moment dat a fost nevoie să recitesc pasaje pentru a întelege dacă sunt "în vis" sau "în realitate". Nu mă pricep la recenzii. Vă pot spune doar că "Dincolo de stelele reci" este o carte foarte diferită față de lecturile mele anterioare, dar o carte pe care aș citi-o cu plăcere încă o dată. smile emoticon. O zi bună!” - PATRICIA HILBERT (University of Westminster)

            - La Libraria Eminescu am găsit Dincolo de stelele reci! Era ultima pe raft dar sper că mai sunt volume în depozit! Am parcurs câteva pagini pe nerăsuflate! O lectură captivantă mai ales pentru cei care au avut tangență cu cariera militară și nu numai! - IOAN CONSTANTINESCU (București)

            - ,,Am și primit cartea. Vă mulțumesc! Curios, am și început s-o lecturez. Îmi place! Îmi place, fiindcă și eu am trăit acele timpuri. Adică armata obligatorie, unde m-am prezentat cu valiza din lemn, vopsită. Am fost încorporat în octombrie 1974. Un tânăr necopt care abia a terminat liceul și nu a reușit la facultate de la prima încercare. M-am dus pur și nevinovat. Pe când am terminat, am fost un ”bărbat” transformat... La terminare, am știut să fumez și să consum alcool. Am învățat să înjur și chiar să ucid la o adică... Adică am avut armă cu gloanțe de război. A fost bine, a fost rău? Nu știu. Stilul este bun, chiar minunat. Felicitări!...” - BELDI PAUL LADISLAU (Cehu Silvaniei)

            - ,,Am citit jumătate din carte până acum pentru că atât mi-a permis timpul și mi-a plăcut. În câteva zile plec în România și am pus cartea în bagaj s-o pot termina acolo. Am dorit să vă dau un semn, totuși, înainte de-a pleca. Marele merit sau, altfel spus, reușita mare a autorului e cheia în care reușește să dezvolte și să descrie situatiile suprarealiste. SUNT EXTRAORDINAR DE CREDIBILE ȘI AICI TOATĂ ADMIRAȚIA. Cititorul nu simte, citind, pragul de ruptură între real și fantastic. Iar pentru mine asta înseamnă o mare reușită. Mai mult de atât există în carte și reușita care vă aparține  de-a construi o lume apetisantă inventiv pe un ''butuc de vie'' - hai să spunem - teribil de anost: lumea cazonă. Nu mă înțelegeți greșit, am făcut armata la parasutiști, iernile mi le-am petrecut în tabere de vânători de munte și tata e colonel în rezervă. Cunosc bine subiectul cu bune și rele. Și da, cartea merită citită, aduce ceva nou - chiar umple un gol de tradiție în acest sens. Încă ceva pentru care trebuie să vă felicit: pentru poezia cărții, mi-a plăcut asta nespus. MUREAM DE CIUDĂ DACĂ NU VĂ SPUNEAM DESPRE EA. Cartea e poetică în tot și cucerește prin suavitatea poeziei ei, fațișă uneori sau doar creionată, presupusă pe alocuri. Felicitari!!!” - EMANUEL POPE (Londra)


            - ,,Am terminat de citit cartea lui Horia Muntenus în vreo 7 ore. Asta însemnând ca nu am lăsat-o din mână până la final. ,,Dincolo de stelele reci” e o carte extraordinară. O poezie scrisă frumos, ca o curgere a cuvântului. Se cheamă roman, eu l-aș denumi metaforă. Fraze scurte până la nivelul de propoziție, ca niște șfichiuiri de bici, acute, penetrante, alerte, profunde până la simplitate. Un roman structurat desăvârșit, cu stări de vis împletite cu o realitate frustă, cu poezie pe care urcă personaje imaginare, la un loc cu oamenii din jurul autorului, o plimbare printr-un sine debordant, mișcat prin letargia visului de un motor genial. Am găsit dragoste dusă la nebunie și metafore rupte parcă dintr-un manual al frumosului, suflet dezbrăcat de orice acoperământ în înaintarea lui spre interior. ,,Am stat în genunchi pe apă” - spune, la un moment dat, autorul... aș completa eu: și rugaciunea ta a dat acest roman genial. Mulțumesc, Horia, om frumos!” - SORIN POCLITARU (Gura Humorului)


            - ,,Horia, ai un debut scriitoricesc extraordinar, am citit cartea de două ori, îmi place foarte tare, sunt mandră, impresionată, emoționată, ți-am făcut o recenzie, cum m-am priceput eu: un roman fascinant, captivant, despre armată și dragoste, în care armata este percepută  pentru recrutul  Pistolarnumarulunu Talpațării ca o chestiune de viaţă şi de moarte. Naratorul personaj redă momente reale din armată și, uneori, devine una cu povestea. O întâlnește pe doctorița  MARIA care l-a lovit în moalele inimii, idealul de femeie în care el poate găsi iubirea perfectă, reciprocă. Iubirea ei devine, în acest context, un moment al drumului spre interior, o renaştere, o iluminare o  înţelegere, restructurând eroul.” - MARIA MARINESCU (București)

            - ,,Bună, domnule scriitor Horia Muntenus, să știți că mi-a plăcut foarte mult cartea dumneavoastră, o să o recitesc...... Felicitări!” - IRINA BRICA (Italia)

            - ,,DINCOLO DE STELELE RECI, pe care am citit-o în două seri. Am avut impresia ca am ascultat BOLERO de Maurice Ravel. Felicitari scriitorului Horia Muntenus” - ADRIANA HEGBELI  (New York)

            - ,,Felicitări Horia Muntenus, am citit minunatul Roman ,,Dincolo de Stele Reci”, mi-a placut mult, aștept cu drag să citesc și alte cărți scrise de tine, mult succes, în tot ce-ți dorești, pe toate planurile vieții!” - IOANA PETRE (București)

            - ,,Am citit, am reflectat și spun: comparații, multe comparații, sentimente trecute prin diverse filtre, mirosurile la fel, scene tari, cele imaginare sunt și mai și, aluzii la iluzii (dansul celor două muște), totul pentru a defini o perioadă de dezumanizare. Bine scrisă, fără doar și poate, sper să înțeleagă și publicul feminin despre ce e vorba, bărbații vor îndrăgi cartea. Din fericire pentru mine pot să înțeleg multe din sentimentele descrise (am un frate mai mare) am fost într-o unitate, am fost chiar în dormitorul soldaților, am retrăit revolta tinerilor care erau obligați să trăiască asta, aici e descrisă cu multă, foarte multă imaginație. Bine scrisă, nu am mai citit o carte atât de densă în comparații, descrii o stare, un sentiment, un miros, orice, prin comparații, dar cum spuneam, aluziile la iluziile lor, sunt 'mortale' dacă mi-e îngăduit să spun așa, și îmi este. Mă bucur să o fi citit, mă bucur că aveam o 'bază de inițiere', așa am înțeles ce ați scris, per total, mă bucur și asta e.... Gând la gând, da, nu e tocmai ușoară de citit, nu e o poveste, nu e o istorisire, nu are timpi în care s-au petrecut lucruri, fapte, ea este o comparație a trăirilor, dacă mi-e îngăduit. Din cauza acestor comparații am tot recitit unele pagini, nu vrei să treci vreun miros sau stare fără să o simți.  Succes în continuare și toate bune!” - SONIA MANOLE (Cluj-Napoca)



            - ,,Dincolo de stelele reci este un roman care începe dincoace de stelele reci. Începe aici: între noi, la vârsta când dorim să aflăm ce dorim, ce suntem și unde vrem să ajungem. La vârsta când unii dintre prietenii noștri tocmai au terminat de citit Despre eroi și morminte, Creierul lui Broca, Sergentul și România în marele război (Pamfil Șeicaru), etc. etc. (dar nu chiar etc... mai stăm noi de vorbă: Bulgakov, Ouă fatale, Puțin soldat, Švejk, Nietzsche și Cioran, Tristan și Isolda și Legenda cavalerului trac) - ajungem în acel loc unde sperăm să redevenim bărbați, așa cum, întorși de la armată, bunicii și strămoșii noștri se dovedeau mai voinici, mai cunoscători și mai dornici să își întemeieze o familie din care să se nască feciori, care să devină și ei mai bărbați după depunerea jurământului militar. 
            Dar, vai! După 1945, armata românească s-a schimbat total: ofițerii patrioți au fost reeducați la canal și alte locații, statutul a fost modificat pentru a transforma o armată de eliberare într-una sub ocupație și singurul inamic al noilor ofițeri au fost partizanii români care au mai îndrăznit să lupte pentru recâștigarea mândriei de neam. 
            Bun cunoscător al operei brâncușiene, un vizitator de taină al cimitirului de la Săpânța, Horia Muntenus a tratat acest aspect folosind un limbaj atât de simplu (și la vorbă și la port), un limbaj al mitologiei populare (bine înțeles, ușor transformat, conform ideologiei omogenizării generațiilor), transmițându-ne o realitate tristă și, cam, fără viitor. 
            Horia Muntenus dovedește o foarte bună cunoaștere a cuvintelor românești, se folosește copios de polisemantismul românesc, nerenunțând la claritatea semiotică și la vibrația intersecțiilor sferelor generate de cuvinte (Tudor Vianu) Astfel, Pistolarnumărulunu Talpațării (,,partea de sus a puștii este formată din partea de sus a părții de sus a puștii, din partea de mijloc a părții de sus a puștii și din partea de jos a părții de sus a puștii...”) devine singurul văzător de corbi și de inele fără stăpân, pentru că știe să „discurseze” fără să comunice mai nimic în afara unui entuziasm de neînțeles, pentru că reușește să ajungă la consens și cu Sfântul Petre și cu Satana. Dar acesta are farmec, stârnește pasiuni și când este țintuit la pat. Este vorba despre tânărul român, plin de aptitudini care este lăudat și încurajat și descoperă elemente de corupție (soldat îmbrăcat pe ascuns la solicitarea unei secretare romantice și pupăcioase), umilință (vezi tunsoarea), batjocură (sergentul bețiv cu cicatrice), neglijență (sunt lăsați să moară de frig), lipsă de profesionalism (un autobuz se răstoarnă, explodează și provoacă moartea unor ofițeri și a primului pistolar mitralior speranța-de-la-talpa-țării, cel care vrea să jure credință țării sale înainte de a muri) și află că uniforma și ciorapul alb lăsat peste ghete nu este suficient pentru a fi patriot. Salvați de la moarte de bunătatea Sfântului Petru, care îi hrănește cu mici picanți și nepicanți și le potolește setea cu halbe de bere (adică, bieții militari fuseseră atât de înfometați de sistemul militar încât visau doar mâncare, parcă puțin altfel decât la Petru Popescu la care glonțul patriei era dulce ca mierea pentru că se afla la securiști) - ,,Servitude sans grandeur militaire” d'Alfred de Vigny. 
            Și, brusc, pitorescul roman devine o aventură personală, călătoria celui mai demn să poarte mitraliera, cel iubit la prima vedere, cel care va deveni din fecior bărbat doar călătorind printr-un creier manageriat de un diavol multiform și, asemeni credinței populare, imbecil, dar un creier așezat deasupra României, care mai are scăpare doar prin lăcrimare, prin lacrimă devenind și tânărul un călător între viață și moarte. Horia Muntenus este un poet împlinit și transferă mesajele poetice aproape în fiecare paragraf, descrierile fiind însoțite de un umor blajin, molcom (cu atât mai violent...) Finalul, redactat pentru a ne pune în încurcătură (personajul principal nu este autorul,,,?) devine clar când simbolul corbului, cel care se îngrijește de sufletul celui care se află între două lumi, este accentuat prin râul (Lethe?) traversat de un personaj care, în loc să arunce ortul, aruncă o valiză goală în care se găsește fotografia celui care a aruncat valiza în apele râului. Un copil, (urmașul lui Charon?) recuperează valiza. Dacă este un copil din Charon, atunci destinul țării noastre este trist. Dacă este un simplu copil, atunci, continuitatea vieții revitalizează un popor rămas fără vlagă. 
            ,,Stelele reci sunt denumite stele "eşuate" pentru că au o masă prea mică pentru a realiza o fuziune în nucleele lor şi nu ard la fel de puternic precum Soarele nostru. În schimb, aceste obiecte se răcoresc şi dispar în timp, până când lumina emisă se poate observa doar prin infraroşii. Soarele WD 0806-661 B este foarte mic, iar masa sa este doar de 6-9 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter - o stea foarte mică cu o temperatură atmosferică la fel de rece ca cea de pe Pământ", a declarat profesorul de astronomie şi astrofizică Kevin Luhman, de la Universitatea Pennsylvania care mai afirma că ,,Temperatura la suprafaţă este între 27-80 de grade Celsius. WD 0806-661 B orbitează o altă stea, o pitică albă, aflată la sfârşitul vieţii sale. Distanţa piticei albe faţă de Soarele nostru este de doar 63 de ani lumină, adică este foarte aproape de sistemul nostru solar. De observat, că o stea rece are roșu ca simbol de culoare.”
            Stelele sunt însemne pe epoleți pentru gradele militare: dacă sunt reci, ofițerii nu le simt importanța (un roman antimilitarist?) Stele reci sunt și fulgii de zăpadă, metafore pentru inocență și puritate: recrutul văzut dincolo de propria ființă? Stele reci sunt și stelele de mare, purtătoare de profunzime, de mister și de vis: multe fraze din roman sunt profunde, au un înțeles misterios ceea ce mărește farmecul lecturii. 
            În final, voi cita o poezie pe care cititorii acestui roman sunt convins că au citit-o și au înțeles despre ce este vorba (cuvântul) în ea:
<<O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?
Cine din noi va muri
înainte ca trupul să-i moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!>>
Nicolae Labiș (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)” VALERIU IOVAN (Craiova)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu