IOAN MARCHIȘ - NO(R)DUL SACRU

               

Pe prima filă a cărții sale, NODUL SACRU*, sculptorul Ioan Marchiș oferă conținutul, într-o simplă formulare, care, însă, exprimă un Univers: Tradiția Primordială – sintagma esențială/ Quintessentia - expresia în Sine, Ipse, (și Cunoaștere și Dincolo de Cunoaștere).

                Spre a nu se rătăci Înțelepții, Înțelepciunea a fost asimilată, în mod simbolic, Nordului, în raportul congruenței cu Steaua Polară, după care, dintotdeauna, s-au ghidat marinarii. În ludicul acesta, fenomenologic, al sacralității, branhiile ezoterismului, cosmice, Pol, se pot vedea în apele limpezi, atunci când strălucește metafora, căci pilda e mereu triumfătoare și Ioan Marchiș e un pilduitor: Poet, Gânditor, Orator, dar Sculptor. Metafizician. 

               Arta e Contemplație și Mistică, deopotrivă, fie că (programatic sau nu), se recunoaște sau nu (fie de către public, fie chiar de către autori); și Metafizica în ea își are locuința. 

                Am scris, cândva, într-o lucrare despre Constantin Brâncuși, că Opera de la Târgu Jiu, ca și Sanctuarul de la Sarmisegetusa, de altfel, ca orice Sanctuar Antic, este un Alfabet, o Scriere. O Scriere a Sacrului. Doar marii artiști își pot avea Alfabetul lor propriu, Scrierea lor proprie, propriul lor Alfabet. Ioan Marchiș își are sculptura sa, Scrierea sa. O astfel de Scriere este un Ritual și vine din Arhetip și Arhetipul este Pronumele Tradiției Primordiale. Așa putem înțelege Scrierea lui Ioan Marchiș. Care este un Exeget, un Exeget al Formelor de Expresie Străvechi, al Limbajului Străvechi, fiindcă Marchiș este un Hermeneut. Ca și Brâncuși, de altfel. Căci Gorjul e Maramureșul de Jos - Ancestralitatea și Neoliticul sunt sursele de Trăire, atât ale Artei lui Brâncuși, cât și ale Artei lui Marchiș. Pare simplu, doar pentru că Simplitatea se trăiește și se exprimă cât întoarcerea înspre Sine, exact ca în Preistorie. 

                Lumii Moderne i-au rămas simbolurile. Nici un secol n-a reușit să șteargă Elementele Marii Tradiții. Simbolurile au ajuns, au traversat mileniile, netulburate, integre, la fel și mesajele lor. Folclorul le-a păstrat și le-a transmis, chiar dacă Tradiția, adesea, a trebuit să se oculteze – și, în misterele ei, și-a ales refugii sigure, de unde să răsară, din nou, ca Soarele în dimineți. Cu toate acestea, doar artiștii și profeții îi pot vesti și descrie, în întreaga plenitudine solară, substanțele spirituale, magnitudinea și gloriile. 

                Desigur, valuri de mimetism, ori de teribilă mediocritate se rostogolesc, uneori, și întunecă unele dintre decenii dar, în râvna lor după perenitate, nu sunt decât încrâncenările oarbe ale infertilității, așa cum arată și ,,epoca” ,,postmodernității”. Ioan Marchiș (un bărbat robust, coborât din spița unei străvechi familii nobiliare maramureșene, care și-a cucerit nobilitatea prin exemplele de vitejie arătate pe fronturi medievale), își desăvârșește lucrările plastice, deconspirând și demontând exemplar postmodernismul, această penibilă farsă contemporană. 

                Astfel încât, în conjunctura artistică degradată de astăzi, când Artei i se refuză Charisma și este premiat pe scară largă Kitch-ul, care să alunge și să înlocuiască Geniul, discursul filosofic și artistic al lui Ioan Marchiș devine organic necesar, ca polemică de curaj cu snobismul din văgăunile de lux. 

                Lucrez, de mai multă vreme, la un film documentar despre Ioan Marchiș, un om complex, de o uriașă erudiție, venit dintr-o familie cu blazon, căreia, în deceniul întunecat, din secolul trecut, bolșevicii i-au confiscat întreaga avere, acumulată, uneori cu eroism, în generații de trudă. În sufletul său și în conștiința sa, din miezul său spiritual, persistă dedicația de a-și Restitui, sieși și familiei sale de astăzi, noblețea de odinioară. Arta nu este doar o salvare ci și o flamură a nobilității. 

                Ioan Marchiș, s-a născut pe 12 martie 1955, în Bârsana din Maramureș, a prins (ca și Brâncuși), copil fiind, Tradiția Vie și a crescut cu ea și s-a împărtășit din ea. Și, din tăriile Maramureșului, și-a dăltuit și el tăria și monumentele publice înălțate de el cântă cum se aud ceterele și zongora, pe deasupra pădurilor.

________________________________

 *Ioan Marchiș, NODUL SACRU, Editura ,,Școala ardeleană”, Cluj-Napoca, 2018

ALEXANDRU PETRIA - ,,TRIAJ PRIN SÂNGE ȘI VALURI”

RĂSPUNSUL LUI PETRIA

Pentru a putea interpreta acest titlu, ,,Triaj prin sânge și valuri” (noul volum de versuri al lui Alexandru Petria) am invocat un sprijin în explicațiile pe care ni le oferă Dicționarul explicativ al Limbii Române: ,,TRIAJ 1. Alegere, selectare, selecție, a selecționa; 2. Serviciu într-un spital unde se înscriu și se repartizează pe secții bolnavii nou internați; 3. Stație tehnică de cale ferată în care se garează materialul rulant, se descompun și se recompun trenurile de marfă sau de călători etc.” 

               Stilistic, volumul răspunde afirmativ acestui titlu, poetul
comprimă teme existențialiste în reușite de expresie lirică mitologizante, spectaculare, îmbinate cu tehnicile prozaicului și demitizărilor specifice postmodernismului – într-o, parcă, radiografie-psihanaliză a realității contemporane și a eu-lui poetic impresionat și erodat (atins), totodată, de această realitate, dar o erodare pe care poetul o contestă și în fața căreia, cu vigoare, protestează. 

               

Protest al său în fața unei înfățișări a contemporaneității din ce în ce mai îndreptată spre Haos, mai aproape de Haos și mai înstrăinată de idealul îndreptării umanității spre Cosmos sau reîntoarcerii umanității spre Cosmos, sub ,,presiunea” tentațiilor lansate de Facil, de chemările Ușurinței (Ușurătății), de Superficialitate - noile ei zeități și idoli. Și, protestând, în felul său, poetul își afirmă Conștiința dinaintea dezarticulărilor, dezmembrărilor, schimonosirilor relațiilor inter-umane, cu personalitatea sa emotivă, dar cu vigoarea sa creativă, fiindcă, iată, avem exemplificări aforistice memorabile: 

                ,,aerul are un deficit de fier și este anemic”; ,,păsările și avioanele își economisesc zborurile să nu tulbure aerul”; ,,fericirea nu lasă urme la ușă”; ,,libertatea-i un destin personal”; ,,femeile cu sânii ca niște replici percutante”; ,,cerul e aplecat/ ne numără câți mai suntem”; ,,n-ai cum să înțelegi nimic până nu/ devii subiectul morții”; ,,fiecare nebun se bate/ pentru măcar două minute pe soclu”; ,,noaptea se înclină în urcare pe cerul rigid”; ,,numai să ai ochii deschiși, femeia/ e/ învierea ta la purtător”; ,,aerul mort e când pe țiglele casei, când în/ fotografiile vechi”; ,,dacă s-ar aprinde pielea ca o benzină solidă, am încălzi/ cu sufletele”; ,,ne trebuie o viață să învățăm că/ singurul lucru/ care nu se uzează este/ lumina”. 

                Există în acest volum un dinamism al verbiajului, curge cu diferite viteze, sunt salturi tematice, prin urmare, deși unitar, volumul nu este monoton. 

                Subliniem importanța valorică pentru poezia contemporană de la noi, Alexandru Petria este un nume consacrat, în ciuda factorilor obliteranți pentru afirmare din zilele noastre. O înaltă magnitudine lirică se adaugă cărților sale de până acum. 

                Sigur, Alexandru Petria nu face parte din Literatura oficială (din păcate, avem și astăzi o așa zisă Literatură oficială; din fericire, din ce în ce mai greu de ,,gestionat”), dar generația din care face parte s-a impus, are producții literare absolut deosebite, absolut remarcabile, are reverberații în conștiința publică și va fi vizibilă din ce în ce mai mult. 

                Alexandru Petria vine din zona neînregimentărilor, din zona aspră a spiritului neîngenuncheat, din zona ,,terenului accidentat” , de acolo de unde se înalță Arta autentică, liberă: 

                ,,ai fost educat să ai încredere în/ discursul oficial,/ ai ajuns cu ochii discursului oficial, cu/ creierul din spatele lui./ e de înțeles că nu-l suporți pe poetul care te/ cicălește cu felurite treburi, poetul e printre/ puținii/ ocolitori ai drumului oficial, n-are/ nicio noimă când strigă că poezia e/ numai off-road,/ că ai ochii pe cât de deschiși pe atât de închiși, dar poezia/ e numai off-road”. 

                Infinitelor întrebări pe care și le pun oamenii li se poate da și acest răspuns înălțător al lui Petria: ,,în creștere, unghia/ lunii zgârie cerul/ ca să curgă din el/ lumina”! (Joint). 

-----------------

 ”Triaj prin sânge și valuri” , Editura Tribuna (2024), cu un comentariu de Dragoș Paul Aligică și cu un comentariu de Liviu Antonesei; cu Ilustrația copertei de Georges Mazilu: ,,Les pêcheurs” (,,Pescarii”).