CÂRCIUMARU, ȘANDRAMAUA, COCALARII ȘI COLIVA LUI BRÂNCUȘI

LA TÂRGU-JIU CONSTANTIN BRÂNCUŞI - AGENT ELECTORAL PENTRU PRIMARUL CÂRCIUMARU

MOTTO:
                ,,De-acum, Cârciumaru se poate duce la pușcărie împăcat, c-a apucat să-i mai facă o colivă lu' arogantu ăla de Brâncuși.” (Narcis Daju)

                Vineri, 19 februarie. Târgu Jiu. Zi calmă. Zi însorită. Autorităţile locale au serbat şi s-au cinstit împreună cu brâncuşologi chemaţi de prin ţară sub pretextul aniversării zilei de naştere a lui Constantin Brâncuşi, pe care, la solicitarea lui Laurian Stănchescu, au declarat-o zi națională. Numai că, dintr-atâta autocinstire, nici un participant nu a simţit să i se fi înroșit nasul astfel încât au consimţit cu toții, în mod liber, și și-au manifestat solidaritatea cu neobrăzarea organizatorilor de a le oferi colivă, la aniversarea lui Brâncuși 

- COLIVA LUI BRÂNCUȘI. 

Ori s-au ridicat pe piedestalul prostiei absolute, cu toţii, ori sunt tonţi ca noaptea, tot cu toţii, ori, toţi laolaltă, sunt nişte batjocoritori ai memoriei lui Constantin Brâncuşi. De ziua lui Brâncuşi s-a dat colivă. Ei au mâncat coliva făcută pentru Brâncuși, la aniversarea lui Brâncuşi: Constantin Zărnescu, Sorana-Georgescu Gorjan, Paul Rezeanu, Stephan Benedict, Mircia Dumitrescu, Matei Stîrcea Crăciun, Roxana Rădvan, Radu Boroianu (președintele ICR), cadre universitare de la Universitatea „Constantin Brâncuși”. 
La Târgu-Jiu, o mână de funcţionari care nu au nici o justificare să se ocupe de opera lui Constantin Brâncuşi, organizează an de an câte două, trei conclavuri la care invită tot felul de activişti ai partidului comunist. Sigur că nu merg acolo, aceşti incurabili, în mâini ţinând carnetele roşii P.C.R.-iste, ci merg ei cu aere de savanţi aroganţi, ştiutori exemplari ai unor secrete nemaipomenite (biografice sau simbolice) privitoare la Brâncuşi şi opera sa. Trebuie spus aici că Brâncuşi a fost descris de către toţi biografii, de către cei care l-au cunoscut, ca fiind un om simplu, de o modestie exemplară, profund şi vesel, spiritual, deloc arogant. În contrast, ,,corifeii” care se adună la Târgu-Jiu, în zilele noastre, au mutrele acre, încremenite în acele expresii faciale care ne amintesc de Ion Dincă, Emil Bobu şi Suzana Gâdea. Ei bine, aceşti ipocriţi care vorbesc despre ,,tainele şi misterele” lui Constantin Brâncuşi, lăudau, în scrierile lor de dinainte de 1989, secera şi ciocanul, ,,pe slăvitul tovarăş secretar general al partidului, Nicolae Ceauşescu” şi dictatura proletariatului. Purtători de măşti, astăzi se exacerbează în fiţe şi în sloganuri, în discursuri despre Brâncuşi, falsificatoare, detractoare. De pildă, au înfiinţat la Târgu-Jiu un aşa zis Consiliu Ştiinţific al cărui preşedinte este Doru Strâmbulescu, un cetăţean din Târgu-Jiu, cu barbă, dar fără nici un fel de contribuţie la studiul operei brâncuşiene, fără nici un fel de pregătire în domeniu.
                 Unul dintre subiectele acestui ,,Consiliu Ştiinţific” este acela declarat în actul constitutiv de a lua ,,atitudine împotriva oricărei forme de neadevăr manifestat public, a oricărei încercări de mistificare a vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi”. Prin urmare, membrii acestui consiliu s-au declarat singurii acreditaţi (prin voinţa lor proprie, unşi nu de Bunul Dumnezeu, în acele fotolii, ci autodeclaraţi) ca fiind singurii capabili, singurii competenţi ai cercetării vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi). Doar că, una din problemele lor majore, legate de falsificarea vieţii lui Constantin Brâncuşi este legată chiar de aniversarea zilei lui de naştere care a fost declarată și Zi Națională. Sculptorul nu poate fi aniversat în calendarul de stil nou după data naşterii sale consemnată în calendarul de stil vechi. Elementar. De alfabet. Dar ei o ţin, danga-langa şi langa-danga, că sunt savanţii absoluţi ai cauzei Brâncuşi. Şi cum să nu fie aşa, când unul dintre membrii acestui ,,Consiliu”, Ion Mocioi (76 de ani) a condus în anii socialismului triumfător ,,cultura gorjeană”, specialist în directivele de partid şi de stat şi în cenzură. Cum să nu fie aşa, când Paul Rezeanu (79 de ani) un alt membru al ,,Consiliului” a fost, pe vremea P.C.R.-ului cercetător la Centrul de Ştiinţe Social-Politice din Craiova, autor el însuşi al unor afirmaţii despre Brâncuşi, dovedite ca fiind mincinoase şi eronate. Şi cum să nu fie aşa, când un alt brâncuşiolog pe care eu l-am apreciat foarte mult, a căzut în capcana păcatelor enumerate mai sus – fiind autorul a zeci de articole, publicate înainte de 1989, elogiatoare la adresa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a comuniştilor din localitatea Scornicești, cântând ,,rolul partidului comunist în edificarea socialismului din patria noastră”. Nu mai vorbim de Florea Firan (83 de ani)  fost mare activist comunist al judeţului Dolj, care a ,,privatizat” subtil editura ,,Scrisul Românesc” pentru care foloseşte bani publici, ,,obţinuţi” prin intermediul altora care îi seamănă. Iată ce scria în anul 2014, publicaţia ,,Republica Oltenia” despre acest comunistoid: ,,Dacă Florea Firan şi membrii familiei sale extinse n-ar suge de la Scrisul Românesc ci de la o vacă, n-ar avea loc toţi la uger. Doi ar sta la coadă”. Florea Firan este adesea invitat la Simpozioanle Brâncuşi oganizate de Centrul ,,Constantin Brâncuşi” unde, aşa după cum, desigur, vă aşteptaţi, se învârte arogant ca titirezul. 
               

LOLEK ȘI BOLEK
DE TÂRGU JIU
PRIMARUL FLORIN CÂRCIUMARU ȘI
PREȘEDINTELE CJC GORJ, ION CĂLINOIU

Pe data de 19 februarie anul curent, alaiul brâncuşiologilor s-a întrunit din nou, la Târgu-Jiu, să gireze echipa de iresponsabili care spală, din când în când, lucrările din piatră, realizate de Brâncuşi, cu detartrant şi cu jet puternic de apă ca la spălătoriile auto. S-au întâlnit să acrediteze o echipă de şmenari ai banului public, să îl consfinţească pe Brâncuşi ca agent electoral al primarului Florin Cârciumaru, cel care, prin lege, ar fi trebuit să se îngrijească de restaurarea şi conservarea Complexului Sculptural ,,Calea Eroilor”, cel care, însă, a acționat, cu toată priceperea lui, laolaltă cu toată priceperea angajaţilor săi, împotriva monumentelor, cel care a alocat sume impresionante din bugetul Consiliului Local Târgu-Jiu pentru ,,sărbătorirea lui Constantin Brâncuşi”. 
                Da, în aceste zile, acesta e rolul ,,Consiliului Ştiiţific” de la Târgu-Jiu de a-l transforma pe Constantin Brâncuşi într-un agent electoral. Fiindcă Florin Cârciumaru intenționează să candideze, în acest an (ţineţi-vă bine!) pentru al cincilea mandat de primar. La ,,eveniment” au luat parte, în calitate de interpreţi, naistul Gheorghe Zamfir şi taragotistul Dumitru Fărcaş. Nici cei doi cântăreţi nu au protestat împotriva tratamentului barbar la care a fost supusă din 2000 încoace, de către administraţia jiană, opera lui Constantin Brâncuşi. Ei doar au interpretat melodii dragi cârciumarului, grupului său de acţiune antimonument, electoratului buimac şi ,,Consiliului Ştiinţific”. 
               Da, acesta este falsul grosolan al ,,Consiliului Ştiinţific” – grup care își doreşte instaurarea cenzurii pentru interpretarea operei brâncuşiene. Falsul ţine de farsa elogiului adus lui Constantin Brâncuşi. Falsul ţine de felul în care chiar acest ,,Consiliu” girează iresponsabilitatea agresivă a primarului Cârciumaru şi prostiile subordonaţilor săi de la Centrul Cultural ,,Constantin Brâncuşi”.  Toate mizeriile pe care le comite administraţia de la Târgu-Jiu sunt acoperite şi spălate de acest Consiliu Științific. Bătaia de joc pe care o practică Florin Cârciumaru şi compania, la Târgu-Jiu, faţă de Moştenirea Brâncuşi este amplificată de gestul acestui ,,Consiliu Ştiinţific” care binecuvântează transformarea lui Constantin Brâncuşi în agent electoral pentru cercetatul penal Florin Cârciumaru. Sărbători pe banii publici.  Chermeze şi discursuri populiste, deşănţare şi batjocură. Ce caută Constantin Zărnescu (scriitor, cercetător), Sorana-Georgescu Gorjan (cercetător), prof. univ. Paul Rezeanu, Stephan Benedict. Acad. Mircia Dumitrescu, Matei Stîrcea Crăciun, Radu Boroianu (președintele ICR), cadre universitare de la Universitatea „Constantin Brâncuși” - în troaca asta? Se vede că toți enumerații nu îşi pun absolut nici o problemă şi că au mers să sugativeze, cu o obedienţă penibilă ciorba cercetatului penal Florin Cârciumaru. 
                Acest ,,Consiliul Ştiinţific” din care face parte şi Constantin Zărnescu trebuie să afle  că sculptorul Constantin Brâncuşi s-a născut în ziua de 19 februarie 1876 din calendarul iulian. În calendarul gregorian, pe care România l-a adoptat în anul 1919, Constantin Brâncuşi se aniversează pe data de 2 martie. 
                Pentru felul în care colaborează, de ani buni, cu batjocoritorii memoriei şi operei de la Târgu-Jiu a lui Constantin Brâncuşi, îi spun adio lui Constantin Zărnescu. N-are decât să înalţe, pe mai departe, elogii, pentru o ciorbă cârciumărească, grupului de nenorociţi din care fac parte numiţii făptuitori: Florin Cârciumaru, Doru Strâmbulescu, Adina Andriţoiu, Ion Călinoiu, Sorin Lory Buliga, Theodora Ciobanu, Ovidiu Popescu, ş.a.m.d. – în văzul unei ţări întregi, în văzul istoriei. Fiindcă a mâncat și el din coliva pe care ,,autoritățile locale” i-au făcut-o, la aniversare, lui Constantin Brâncuși.  

NINA STĂNCULESCU A TRECUT LA CELE VEȘNICE

               

NINA STĂNCULESCU
(4 MARTIE 1928 - 31 IANUARIE 2016)

Una dintre cele mai importante personalități ale brâncușiologiei, istoricul de artă Nina Stănculescu, s-a stins din viață, la vârsta de 88 de ani, în București, în dimineața zilei de 31 ianuarie 2016. Ucenica lui Petre Comarnescu i-a îndeplinit acestuia dorința de a-i continua misiunea de cercetare a Operei lui Constantin Brâncuși. Și a făcut-o cu brio de-a lungul îndelungatei și prolificei sale vieți, ctitorind, alături de alți mari brâncușiologi, dispăruți și ei, Noua Școală de Brâncușiologie din deceniul IX al secolului trecut - Barbu Brezianu, Dumitru Daba, Ion Pogorilovschi, Nicolae Diaconu. 
              Am cunoscut-o cu ocazia Simpozionului Internațional ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” de la Târgu Jiu, în februarie, 1996, alături de cei pomeniți mai sus. Un an mai târziu, eram din nou, cu toții, reuniți de poetul Nicolae Diaconu, lângă Coloana Infinită demolată de Radu Varia. Modulii Monumentului semănau cu părțile componente ale unei coloane vertebrale umane frânte. Eram tânăr. Priveam în ochii maeștrilor și le zăream tristețea. Nina Stănculescu s-a așezat pe un rest de beton așezat de haosul ,,șantierului” în bălțile ce mărgineau gardul de ciment și de sârmă ghimpată. Plângea. Purta niște cizmulițe de cauciuc. Bătea un vânt sec și murdar. Se zărea axul metalic al Coloanei înfășurat în folii de celofan strânse pe el cu sârmă ruginită. Era totul atât de pustiu. Ca după explozia unei bombe atomice. 
              Astea sunt orbitele Istoriei, hăuri în care se duc gânduri, erudiție și înscrisuri.
              L-a iubit pe Brâncuși enorm, cum numai în timpurile mitice se mai poate întâlni un asemenea lucru. A trăit în Lumea lui Brâncuși până și ultima respirație a lui Brâncuși.
              În filmul meu, ,,Calea eroilor. Istoria unei capodopere”, Nina Stănculescu vorbește dintr-acea lume, poate prea discret autorevelată dar niciodată apusă definitiv.  
             Trupul îi va fi înmormântat mâine, 2 februarie 2016, în cimitirul Bellu, la ora 13. Dumnezeu să o primească și să o odinnească! Fie-i țărâna ușoară!

ROMANUL ,,DINCOLO DE STELELE RECI” - IMPRESIILE CITITORILOR

             - ,,Bună ziua! Sunt una dintre elevele câștigătoare ale concursului Pascalia, din Baia Mare. V-am promis atunci că, după ce va voi citi cartea, am să vă caut. 
            Deși la început mi s-a părut o lectură ușoară, s-a dovedit a fi una complexă. Nu mă așteptam la o asemenea poveste... La un moment dat a fost nevoie să recitesc pasaje pentru a întelege dacă sunt "în vis" sau "în realitate". Nu mă pricep la recenzii. Vă pot spune doar că "Dincolo de stelele reci" este o carte foarte diferită față de lecturile mele anterioare, dar o carte pe care aș citi-o cu plăcere încă o dată. smile emoticon. O zi bună!” - PATRICIA HILBERT (University of Westminster)

            - La Libraria Eminescu am găsit Dincolo de stelele reci! Era ultima pe raft dar sper că mai sunt volume în depozit! Am parcurs câteva pagini pe nerăsuflate! O lectură captivantă mai ales pentru cei care au avut tangență cu cariera militară și nu numai! - IOAN CONSTANTINESCU (București)

            - ,,Am și primit cartea. Vă mulțumesc! Curios, am și început s-o lecturez. Îmi place! Îmi place, fiindcă și eu am trăit acele timpuri. Adică armata obligatorie, unde m-am prezentat cu valiza din lemn, vopsită. Am fost încorporat în octombrie 1974. Un tânăr necopt care abia a terminat liceul și nu a reușit la facultate de la prima încercare. M-am dus pur și nevinovat. Pe când am terminat, am fost un ”bărbat” transformat... La terminare, am știut să fumez și să consum alcool. Am învățat să înjur și chiar să ucid la o adică... Adică am avut armă cu gloanțe de război. A fost bine, a fost rău? Nu știu. Stilul este bun, chiar minunat. Felicitări!...” - BELDI PAUL LADISLAU (Cehu Silvaniei)

            - ,,Am citit jumătate din carte până acum pentru că atât mi-a permis timpul și mi-a plăcut. În câteva zile plec în România și am pus cartea în bagaj s-o pot termina acolo. Am dorit să vă dau un semn, totuși, înainte de-a pleca. Marele merit sau, altfel spus, reușita mare a autorului e cheia în care reușește să dezvolte și să descrie situatiile suprarealiste. SUNT EXTRAORDINAR DE CREDIBILE ȘI AICI TOATĂ ADMIRAȚIA. Cititorul nu simte, citind, pragul de ruptură între real și fantastic. Iar pentru mine asta înseamnă o mare reușită. Mai mult de atât există în carte și reușita care vă aparține  de-a construi o lume apetisantă inventiv pe un ''butuc de vie'' - hai să spunem - teribil de anost: lumea cazonă. Nu mă înțelegeți greșit, am făcut armata la parasutiști, iernile mi le-am petrecut în tabere de vânători de munte și tata e colonel în rezervă. Cunosc bine subiectul cu bune și rele. Și da, cartea merită citită, aduce ceva nou - chiar umple un gol de tradiție în acest sens. Încă ceva pentru care trebuie să vă felicit: pentru poezia cărții, mi-a plăcut asta nespus. MUREAM DE CIUDĂ DACĂ NU VĂ SPUNEAM DESPRE EA. Cartea e poetică în tot și cucerește prin suavitatea poeziei ei, fațișă uneori sau doar creionată, presupusă pe alocuri. Felicitari!!!” - EMANUEL POPE (Londra)


            - ,,Am terminat de citit cartea lui Horia Muntenus în vreo 7 ore. Asta însemnând ca nu am lăsat-o din mână până la final. ,,Dincolo de stelele reci” e o carte extraordinară. O poezie scrisă frumos, ca o curgere a cuvântului. Se cheamă roman, eu l-aș denumi metaforă. Fraze scurte până la nivelul de propoziție, ca niște șfichiuiri de bici, acute, penetrante, alerte, profunde până la simplitate. Un roman structurat desăvârșit, cu stări de vis împletite cu o realitate frustă, cu poezie pe care urcă personaje imaginare, la un loc cu oamenii din jurul autorului, o plimbare printr-un sine debordant, mișcat prin letargia visului de un motor genial. Am găsit dragoste dusă la nebunie și metafore rupte parcă dintr-un manual al frumosului, suflet dezbrăcat de orice acoperământ în înaintarea lui spre interior. ,,Am stat în genunchi pe apă” - spune, la un moment dat, autorul... aș completa eu: și rugaciunea ta a dat acest roman genial. Mulțumesc, Horia, om frumos!” - SORIN POCLITARU (Gura Humorului)

            - ,,Horia, ai un debut scriitoricesc extraordinar, am citit cartea de două ori, îmi place foarte tare, sunt mandră, impresionată, emoționată, ți-am făcut o recenzie, cum m-am priceput eu: un roman fascinant, captivant, despre armată și dragoste, în care armata este percepută  pentru recrutul  Pistolarnumarulunu Talpațării ca o chestiune de viaţă şi de moarte. Naratorul personaj redă momente reale din armată și, uneori, devine una cu povestea. O întâlnește pe doctorița  MARIA care l-a lovit în moalele inimii, idealul de femeie în care el poate găsi iubirea perfectă, reciprocă. Iubirea ei devine, în acest context, un moment al drumului spre interior, o renaştere, o iluminare o  înţelegere, restructurând eroul.” - MARIA MARINESCU (București)

            - ,,Bună, domnule scriitor Horia Muntenus, să știți că mi-a plăcut foarte mult cartea dumneavoastră, o să o recitesc...... Felicitări!” - IRINA BRICA (Italia)

            - ,,DINCOLO DE STELELE RECI, pe care am citit-o în două seri. Am avut impresia ca am ascultat BOLERO de Maurice Ravel. Felicitari scriitorului Horia Muntenus” - ADRIANA HEGBELI  (New York)

            - ,,Felicitări Horia Muntenus, am citit minunatul Roman ,,Dincolo de Stele Reci”, mi-a placut mult, aștept cu drag să citesc și alte cărți scrise de tine, mult succes, în tot ce-ți dorești, pe toate planurile vieții!” - IOANA PETRE (București)

            - ,,Am citit, am reflectat și spun: comparații, multe comparații, sentimente trecute prin diverse filtre, mirosurile la fel, scene tari, cele imaginare sunt și mai și, aluzii la iluzii (dansul celor două muște), totul pentru a defini o perioadă de dezumanizare. Bine scrisă, fără doar și poate, sper să înțeleagă și publicul feminin despre ce e vorba, bărbații vor îndrăgi cartea. Din fericire pentru mine pot să înțeleg multe din sentimentele descrise (am un frate mai mare) am fost într-o unitate, am fost chiar în dormitorul soldaților, am retrăit revolta tinerilor care erau obligați să trăiască asta, aici e descrisă cu multă, foarte multă imaginație. Bine scrisă, nu am mai citit o carte atât de densă în comparații, descrii o stare, un sentiment, un miros, orice, prin comparații, dar cum spuneam, aluziile la iluziile lor, sunt 'mortale' dacă mi-e îngăduit să spun așa, și îmi este. Mă bucur să o fi citit, mă bucur că aveam o 'bază de inițiere', așa am înțeles ce ați scris, per total, mă bucur și asta e.... Gând la gând, da, nu e tocmai ușoară de citit, nu e o poveste, nu e o istorisire, nu are timpi în care s-au petrecut lucruri, fapte, ea este o comparație a trăirilor, dacă mi-e îngăduit. Din cauza acestor comparații am tot recitit unele pagini, nu vrei să treci vreun miros sau stare fără să o simți.  Succes în continuare și toate bune!” - SONIA MANOLE (Cluj-Napoca)

            - ,,Dincolo de stelele reci este un roman care începe dincoace de stelele reci. Începe aici: între noi, la vârsta când dorim să aflăm ce dorim, ce suntem și unde vrem să ajungem. La vârsta când unii dintre prietenii noștri tocmai au terminat de citit Despre eroi și morminte, Creierul lui Broca, Sergentul și România în marele război (Pamfil Șeicaru), etc. etc. (dar nu chiar etc... mai stăm noi de vorbă: Bulgakov, Ouă fatale, Puțin soldat, Švejk, Nietzsche și Cioran, Tristan și Isolda și Legenda cavalerului trac) - ajungem în acel loc unde sperăm să redevenim bărbați, așa cum, întorși de la armată, bunicii și strămoșii noștri se dovedeau mai voinici, mai cunoscători și mai dornici să își întemeieze o familie din care să se nască feciori, care să devină și ei mai bărbați după depunerea jurământului militar. 
            Dar, vai! După 1945, armata românească s-a schimbat total: ofițerii patrioți au fost reeducați la canal și alte locații, statutul a fost modificat pentru a transforma o armată de eliberare într-una sub ocupație și singurul inamic al noilor ofițeri au fost partizanii români care au mai îndrăznit să lupte pentru recâștigarea mândriei de neam. 
            Bun cunoscător al operei brâncușiene, un vizitator de taină al cimitirului de la Săpânța, Horia Muntenus a tratat acest aspect folosind un limbaj atât de simplu (și la vorbă și la port), un limbaj al mitologiei populare (bine înțeles, ușor transformat, conform ideologiei omogenizării generațiilor), transmițându-ne o realitate tristă și, cam, fără viitor. 
            Horia Muntenus dovedește o foarte bună cunoaștere a cuvintelor românești, se folosește copios de polisemantismul românesc, nerenunțând la claritatea semiotică și la vibrația intersecțiilor sferelor generate de cuvinte (Tudor Vianu) Astfel, Pistolarnumărulunu Talpațării (,,partea de sus a puștii este formată din partea de sus a părții de sus a puștii, din partea de mijloc a părții de sus a puștii și din partea de jos a părții de sus a puștii...”) devine singurul văzător de corbi și de inele fără stăpân, pentru că știe să „discurseze” fără să comunice mai nimic în afara unui entuziasm de neînțeles, pentru că reușește să ajungă la consens și cu Sfântul Petre și cu Satana. Dar acesta are farmec, stârnește pasiuni și când este țintuit la pat. Este vorba despre tânărul român, plin de aptitudini care este lăudat și încurajat și descoperă elemente de corupție (soldat îmbrăcat pe ascuns la solicitarea unei secretare romantice și pupăcioase), umilință (vezi tunsoarea), batjocură (sergentul bețiv cu cicatrice), neglijență (sunt lăsați să moară de frig), lipsă de profesionalism (un autobuz se răstoarnă, explodează și provoacă moartea unor ofițeri și a primului pistolar mitralior speranța-de-la-talpa-țării, cel care vrea să jure credință țării sale înainte de a muri) și află că uniforma și ciorapul alb lăsat peste ghete nu este suficient pentru a fi patriot. Salvați de la moarte de bunătatea Sfântului Petru, care îi hrănește cu mici picanți și nepicanți și le potolește setea cu halbe de bere (adică, bieții militari fuseseră atât de înfometați de sistemul militar încât visau doar mâncare, parcă puțin altfel decât la Petru Popescu la care glonțul patriei era dulce ca mierea pentru că se afla la securiști) - ,,Servitude sans grandeur militaire” d'Alfred de Vigny. 
            Și, brusc, pitorescul roman devine o aventură personală, călătoria celui mai demn să poarte mitraliera, cel iubit la prima vedere, cel care va deveni din fecior bărbat doar călătorind printr-un creier manageriat de un diavol multiform și, asemeni credinței populare, imbecil, dar un creier așezat deasupra României, care mai are scăpare doar prin lăcrimare, prin lacrimă devenind și tânărul un călător între viață și moarte. Horia Muntenus este un poet împlinit și transferă mesajele poetice aproape în fiecare paragraf, descrierile fiind însoțite de un umor blajin, molcom (cu atât mai violent...) Finalul, redactat pentru a ne pune în încurcătură (personajul principal nu este autorul,,,?) devine clar când simbolul corbului, cel care se îngrijește de sufletul celui care se află între două lumi, este accentuat prin râul (Lethe?) traversat de un personaj care, în loc să arunce ortul, aruncă o valiză goală în care se găsește fotografia celui care a aruncat valiza în apele râului. Un copil, (urmașul lui Charon?) recuperează valiza. Dacă este un copil din Charon, atunci destinul țării noastre este trist. Dacă este un simplu copil, atunci, continuitatea vieții revitalizează un popor rămas fără vlagă. 
            ,,Stelele reci sunt denumite stele "eşuate" pentru că au o masă prea mică pentru a realiza o fuziune în nucleele lor şi nu ard la fel de puternic precum Soarele nostru. În schimb, aceste obiecte se răcoresc şi dispar în timp, până când lumina emisă se poate observa doar prin infraroşii. Soarele WD 0806-661 B este foarte mic, iar masa sa este doar de 6-9 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter - o stea foarte mică cu o temperatură atmosferică la fel de rece ca cea de pe Pământ", a declarat profesorul de astronomie şi astrofizică Kevin Luhman, de la Universitatea Pennsylvania care mai afirma că ,,Temperatura la suprafaţă este între 27-80 de grade Celsius. WD 0806-661 B orbitează o altă stea, o pitică albă, aflată la sfârşitul vieţii sale. Distanţa piticei albe faţă de Soarele nostru este de doar 63 de ani lumină, adică este foarte aproape de sistemul nostru solar. De observat, că o stea rece are roșu ca simbol de culoare.”
            Stelele sunt însemne pe epoleți pentru gradele militare: dacă sunt reci, ofițerii nu le simt importanța (un roman antimilitarist?) Stele reci sunt și fulgii de zăpadă, metafore pentru inocență și puritate: recrutul văzut dincolo de propria ființă? Stele reci sunt și stelele de mare, purtătoare de profunzime, de mister și de vis: multe fraze din roman sunt profunde, au un înțeles misterios ceea ce mărește farmecul lecturii. 
            În final, voi cita o poezie pe care cititorii acestui roman sunt convins că au citit-o și au înțeles despre ce este vorba (cuvântul) în ea:
<<O parte din noi ne-am învins
Greșeala, minciuna și groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-și leagănă oaza.
Generații secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-și va pierde credința-n izbândă
Pe-aceste mereu mișcătoare poteci?
Cine din noi va muri
înainte ca trupul să-i moară?
Cine-o să-și lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!>>”
Nicolae Labiș (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)” - VALERIU IOVAN (Craiova)

O CRONICĂ DE CRISTINA OPREA - ,,VIZIUNEA SUPRAREALISTĂ A LUI HORIA MUNTENUS ÎN ROMANUL „DINCOLO DE STELELE RECI”

CLIPA, cea mai veche revista româneasca din Statele Unite în circulație.

PRODIASPORA

RADIOPRODIASPORA

MELIDOLIUM

CONFLUENȚE LITERARE

CRISTINA OPREA
ARTIST PLASTIC
DOCTOR ÎN ISTORIE ȘI ARTE VIZUALE

Pe domnul Horia Muntenus l-am cunoscut la Craiova cu prilejul manifestării culturale ,,Zilele Constantin Brâncuși”, ediția a III-a, desfășurată în perioada 14-15 martie 2015. Pentru ca acest eveniment cultural să ființeze au cooperat trei instituții culturale și formatoare – Asociația ,,Podul lui Apollodor”, Muzeul de Artă și Filarmonica Oltenia. Simpozionul ,,Brâncuși, la răscrucea artei moderne” s-a desfășurat apoi în Sala Oglinzilor din cadrul Muzeului de Artă. 
                A fost într-adevar un miracol, existența lui Brâncuși pe aceste meleaguri. Creațiile lui Brâncuși sunt cărți deschise spre lectura profundă. Semnele arhetipale ce sunt închise în piatra și marmură, au fost folosite încă de la nașterea civilizației umane. Dar ei, primii oameni, știau cum și cât să le folosească. O dată cu evoluția umanității, noi am pierdut acest limbaj sobru și echilibrat. Dar...S-a născut Constantin Brâncuși! O cometa pe cerul necunoașterii noastre. Prin creațiile sale ne-a reamintit de simplitatea formei si de modul de a esențializa o idee. Și... încetul cu încetul, ne-am reamintit cine suntem. Ne-am reamintit de frumusețea și puritatea sufletului. Ne-am reamintit de ceea ce înseamnă vibrația la elementele universale. 
                Și la simpozionul acesta interesant l-am reîntâlnit pe domnul Muntenus cu prilejul ,,Zilelor orasului Craiova” când, la Casa de Cultură ,,Traian Demetrescu” a prezentat filmul ,,Calea Eroilor – Istoria unei capodopere” și a lansat romanul ,,Dincolo de stele reci” editat la Azbest Publishing 2015. Pe lângă regizor, Horia Muntenus este un scriitor marcant al Ardealului contemporan, venind din zona Clujului și a publicat mult, de la poezie la eseuri de hermeneutică, și aici permiteți-mi să citez titlurile cărților sale ,,Noaptea exilatului”, ,,Ioan”, ,,Gura de piatra”, ,,Dreptul la tristețe”, ,,Liber”, ,,Pythia”, ,,Dincolo de Brâncuși” și ,,Poesii (frânturi din tinerețe)”. 
                Când am privit pentru prima data coperta cărții, m-am gândit imediat la tensiunea creată prin juxtapunerea a doua culori puternice – roșu și negru, cărora li se adaugă, pentru a echilibra, mici inflexiuni de verde. Atunci am avut sentimentul de pulsație a vieții, de eternitate a trecerii, de lupta dintre viață și moarte, dintre dragoste și ură. Pasarea neagră, sufletul transmigrând spații existențiale, al cărui ochi, o stea, mi-a adus aminte de Luceafărul de dimineață, ce în solitudinea lui, ne trimite raze, dar se luminează de fapt pe sine. În același timp ochiul păsării înlocuit cu o stea poate semnifica și privirea de dincolo de lumi, de biruință a văzutului asupra nevăzutului. 
                Astfel, am deschis cartea spre lecturare. Tema abordata are o mare importanță în viața scriitorului, fiind presărată cu multe date autobiografice din perioada armatei făcute la Vînătorii de munte, armă destul de grea. 
                Textul te poartă de la cruda realitate spre zone ale supra-realului, metamorfozând trăiri, ducând cititorul spre lumi subtile. De la lupta pentru viață, pentru supraviețuire, autorul ne deschide o fantă spre iubirea sincera, delicata, intre doi oameni tineri și frumoși, ce își trăiesc sentimentele profunde la intensitate maximă. Întregul roman este structurat pe clipe rupte din realitatea dură a vieții de soldat, după cum spune autorul ,,firul gândurilor leagă firul râului de firul șoselei și drumul curge ca un râu. Râul se va varsă într-un altul și, în final, va ajunge în mare, fără chip de întoarcere, în timp ce drumul asta e afluentul milităriei, drumul va fi afluentul Eliberării.” (citat de la p.45) 
               Pendulând între planul terestru și cel spiritual, autorul introduce mai multe personaje, fiecare găsindu-și situarea lui spațio-temporală, iar numele lor sunt coordonate de fixare pe această hartă a carții – Pistolarulnumarulunu, Comandantul Unității, Locotenent-Colonelul, Maiorul, Capitanul, Cicatrizatul, Locotenentul Celalb, Tina, Maioreasa Cucoc, Viki, Bătrânul, Sfântul Petru, Sfântul Sisoe, Călugarul, soldații și Maria – personajul feminin principal. 
                Romanul cucerește cititorul prin întâmplările sale și prin tragismul lor, prin modul de sinceritate al scrierii, prin limbajul utilizat, prin imaginile suprarealiste folosite ca treceri între tablouri. Starea de spirit indusă de lectură este aceea de contemplare asupra existenței umane și a efemerității sale. De aceea trebuie sa menționez că aceasta carte deja își formează publicul ei, fiind lansată în mai multe orașe din România – Cluj, Craiova, București, Sebeș-Alba, Râmnicu –Vâlcea, Făgăraș și Baia Mare. 
                Eu am găsit cartea ca interesant sistematizată, gândită de la impactul vizual asupra cititorului, prin cromatica copertei și până la modul de exprimare extrem de original. După cum scrie Horia Muntenus în încheierea romanului ,,Cerul senin se poate zări printre vârfurile brazilor, acolo unde Luna Plină tronează solemnă, impasibilă, înconjurată de stelele reci. Dincolo de ele, dincolo de freamătul constelațiilor, dincolo de Pulberea Luminii, dincolo de puzderia de sori și de planete – imensitatea misterioasă în care se duc, să se prefacă-n tacere, toate gândurile, toate visurile, toate neliniștile și toate emoțiile.” (citat pag.253) 
               Îi mulțumesc domnului Horia Muntenus pentru bucuria de a-mi oferi spre lectură un alt tip de roman, un roman cu o anumita încarcătură filosofică și ii doresc succes în demersurile domniei sale. Iar dumneavoastră, cititorilor, vă doresc lectură placută!

POETUL SORIN POCLITARU DESPRE ROMANUL ,,DINCOLO DE STELELE RECI”

POETUL
SORIN POCLITARU

Am terminat de citit cartea lui Horia Muntenus în vreo 7 ore. Asta însemnând ca nu am lăsat-o din mână până la final. ,,Dincolo de stelele reci” e o carte extraordinară. O poezie scrisă frumos, ca o curgere a cuvântului. Se cheamă roman, eu l-aș denumi metaforă. Fraze scurte până la nivelul de propoziție, ca niște șfichiuri de bici, acute, penetrante, alerte, profunde până la simplitate. Un roman structurat desăvârșit, cu stări de vis împletite cu o realitate frustă, cu poezie pe care se urcă personaje imaginare la un loc cu oamenii din jurul autorului, o plimbare printr-un sine debordant, mișcat prin letargia visului de un motor genial. Am găsit dragoste dusă la nebunie și metafore rupte parcă dintr-un manual al frumosului, suflet dezbrăcat de orice acoperământ în înaintarea lui spre interior. ,,Am stat în genunchi pe apă” - spune, la un moment dat, autorul... aș completa eu: și rugaciunea ta a dat acest roman genial. Mulțumesc, Horia, om frumos!

VIAȚA DE ZI CU ZI A MATRAPAZLÂCARILOR ȘMENARI ÎN CALIFATUL DE LA GORJ

Fiece scrijelitură pe Coloana Infinită este o scrijelitură pe inima mea.

Doar cu puțină vreme în urmă, giumbușlucarii Centrului Cultural Brâncuși, călăuziți de gândirea maoistă a imamului cârciumar aflat în lumina tezelor califului, au înființat un Comitet al Profetului Radu Varia Distrugătorul Coloanei Infinite. Lupta antimonument, lupta antibrâncuși trebuie să continue - se afirmă cu tărie în doctrina idealurilor variene. Oricât de ovarian ai fi, dragă musiu șmenar gorjean, nu ești un bun varian decât dacă dacă poți fi șulfă și, dacă nu poți să fii șulfă, trebuie să faci în așa fel încât să devii șulfă. Iar dacă ai devenit șulfă trebuie să te străduiești, din greu, să ajungi o cât mai mare șulfă. Șulfa la șulfă trage și șulfă cu șulfă se adună și șulfă pe șulfă recunoaște. 
Adevăratele șulfe jiene șulfănesc în fiece zi. Și șulfele pornesc a ciubuca. Îngândurate, plesnite de profunda meditație șulfănească: mai un ciubuc, mai o măslină, mai un găinaț de la partid, mai o lulea în gură, mai o pioneză în cur. Copchii ai ploii, cu suflete murdare, stă pe voi, ciorchine, mizerabilitatea voastră ca o lepră.

O CRONICĂ LITERARĂ DE MIHAELA RĂDULESCU: ,,UN DESTIN DINCOLO DE STELELE RECI - HORIA MUNTENUS”

 LINIA ÎNTÂI, 21 OCTOMBRIE 2015
 http://linia1.ro/un-destin-dincolo-de-stelele-reci-horia-muntenus/                

PROF. DR MIHAELA RĂDULESCU

Romanul lui Horia Muntenus, ,,Dincolo de stelele” reci propune o viziune inedită asupra existenței, trăită sub imperativul universului ficțional. Tema romanului este cea a vieții militare, o realitate concretă, aparent banală, dar care poate să ducă spre alte dimensiuni, dacă individul știe să exploreze zonele ascunse ale sufletului și minții. Autorul are, așadar, ca punct de plecare, universul cazon, o lume monotonă, dar pe care o transfigurează artistic prin filtrul subconștientului imaginativ și îi dă o altă interpretare, reușind să plaseze acțiunea la granița dintre realitate și imaginar.
                   Demersul narativ al romanului însumează principiile postmodernismului, tehnica epică fiind una interesantă, căci autorul propune o lectură simbolică, o interpretare deschisă a subiectului. Personajul principal Pistolarnumărunu, supranumit și Talpa Țării este soldat în Grupa 1, Plutonul 1, Compania I, Batalionul 24, Vânători de Munte, un personaj care pendulează între realitatea cotidiană și universul imaginar, ficțional. Subiectul armatei nu este decât un pretext al romanului, pentru a plasa acțiunea în zona imaginarului. Episoadele, secvențele narative sunt un fel de introspecții ale eroului, imagini ale subconștientului, care îl fac pe cititor să penduleze între lumea reală și cea ireală, între „aici” și „dincolo”.
                   

Momentul care declanșează „delirul” evocării faptelor, momentul – cheie care face lectorul să plonjeze în imaginar este episodul în care eroul este accidentat, lângă o bornă kilometrică și dus la spital spre îngrijiri medicale. Borna kilometrică dobândește și ea valențe simbolice, fiind elementul care trasează spațiul, delimitează din punct de vedere geografic două localități, așadar în notă metaforică, borna sugerează intersecția planului real cu cel al ficționalului. De aici începe adevărata odisee a cititorului; el nu știe exact în care dimensiune se află: în ireal sau în planul concretului.                                                                      Peregrinările eroului în diferite locații, reale sau imaginare nu sunt decât peregrinările sufletului care vrea să se regăsească, să se redefinească, să recapete fericirea. Tema iubirii nu e deloc ocolită de prozatorul contemporan, ci este însăilată cu mare măiestrie în firul narativ.
                    Personajele feminine Maria și Viki, pot fi receptate ca cele două fațete ale feminității: Maria reprezintă principiul feminin al senzualității angelice, numele său trimițând la mentalitatea arhaică, tradițională asupra conceptului de iubire; Viki reprezintă ipostaza pasiunii, al femeii moderne, fără tabuuri sau inhibări senzoriale. Oricum am percepe aceste imagini feminine, este clar că eroul vrea să se salveze prin iubire.
                   

15 OCTOMBRIE 2015
,,DINCOLO DE STELELE RECI” LA  RÂMNICU VÂLCEA
SCRIITORUL FLORIAN PĂUNOIU,
PROF DR MIHAELA RĂDULESCU
POETUL NICU CISMARU

La un moment dat, în decursul firului narativ, imaginile realului se suprapun cu cele ale imaginarului atât de puternic, încât ne aflăm în incapacitatea de a mai delimita cele două dimensiuni. Tehnica aceasta este originală, contribuie la autenticitatea scrierii lui Horia Muntenus, iar stilistic vorbind, romanul său ocupă un loc frumos în proza contemporană. Eroul nostru ajunge chiar în spațiul edenic, soldații, maiorii sau comandanții având legături directe cu îngerii. 
                  Prezența îngerilor în această scriere postmodernă, mi se pare un act de curaj demențial, autorul reușind astfel, să aducă în planul conștiinței moderne, aspecte ale credinței, ale gândirii arhaice, simboluri creștine. Printr-o extrapolare a sensurilor, îmi permit să afirm că acea conștiință religioasă îl salvează pe omul modern din profan. Practic, am putea interpreta romanul, ca o ieșire a omului modern din realitate și pășirea în Sacru.
            

15 OCTOMBRIE 2015  -  RÂMNICU VÂLCEA
CU MIHAELA RĂDULESCU, ISTORIC ȘI CRITIC LITERAR

Episodul în care prozatorul aduce în discuție elemente ale sintaxei limbii române, concepte de gramatică și vocabular este unul de o maximă importanță. Subiectului, complementului, virgulei, creatorul le dă viață. Ba mai mult, autorul reușește să le transforme în personaje. Este un metatext, este o subtilitate narativă și stilistică de mare ecou pentru proza contemporană. Subtextual, intertextual, supratextual, romanul lui Horia Muntenus îl plasează în zona de vârf a literaturii contemporane.
                  Starea de inconștiență a eroului sau starea de vis continuu este de fapt, un fel de autoportret în oglindă al eu-lui creator. Autorul însuși a fost soldat la Vânătorii de munte, un soldat care prin intermediul artei a reușit să înfrângă legile firești ale timpului și spațiului. Elementul autobiograficului nu trebuie pierdut din vedere atunci când lecturăm acest roman, fiindcă i-am face o mare nedreptate creatorului.
Finalul romanului este apoteotic. Metafora narativă, simbolistica epică se menține până la final. Soldatul eliberat, aruncarea valizei pe râu, imaginea lui Brâncuși într-un nor duc la interpretări multiple. Brâncuși oglindit în imaginea unui nor ar putea semnifica infinitul, eliberarea soldatului echivalează cu eliberarea din viața monotonă, din cotidianul frivol, iar valiza pescuită de un copil, exprimă probabil imaginea vieții reluate, a începerii unui nou ciclu existențial. 
                  Autorul ne lasă pe noi, cititorii, să descoperim sensurile romanului și ne oferă imagini complexe, metaforice, făcând astfel ca mesajul să fie plurivalent.
                  Titlul romanului are o însemnătate aparte: în mediul cazon stelele sunt folosite pe epoleți și indică gradul celui care servește armata. Metafora „stelele reci” ar putea exprima viața cazonă, lipsită de interes, dar un suflet de artist poate să treacă dincolo de cotidianul frust, poate să acceadă spre un univers ficțional, poate să atingă reverberațiile Sacrului, deci ajunge dincolo de stelele reci.
                   Horia Muntenus și-a făurit un destin literar demn de admirat, care sfidează canoanele (de orice natură), iar romanul său devine modalitatea prin care a dobândit cheia spre tărâmul nemuritorilor, dincolo de stelele reci…
Prof. dr. Rădulescu Mihaela